June 24, 2008 – 10:21 am
Initial am scris articolul asta si dupa ce l-am terminat vroiam mi-am dat seama ca nu imi placea deloc scris asa impersonal. Asa ca il rescriu din inima…pentru ca asta simt si vreau sa ii spun chiar daca acum e poate prea tarziu.
Stii, mi-am amintit de seara aia de vara trecuta cand m-ai sunat sa ma intrebi daca ies la o plimbare. Ti-am raspuns ca da, eram tare entuziasmata ca te-ai intors in Constanta, m-am imbracat repede si ne-am intalnit, aveam o gramada sa iti povestesc..eram si stresata ca in cateva ore o sa primesc raspunsul de la facultate daca am fost admisa sau nu. Si uite ca am iesit pe usa, mi-am dat seama imediat ca imi pusesem niste adidasi relativ incomozi fara ciorapi..nu am purtat niciodata asa nu stiu ce m-a apucat, dar faptul era implinit. Am fost pe plaja si bine ca mi-am dat adidasii jos ca altfel muream, m-am simtit mult mai relaxata ..am vorbit pana la 4 dimineata, despre tot ce am facut, cu cine am mai vorbit, ce s-a mai intamlat. Cand a trebuit sa ne intoarcem ti-am cerut un ciorap pentru ca nu mai puteam sa merg, da stupid me :)) si asa am mers pana acasa eu cu un ciorap tu cu unul, si era ceva care ne unea, simplul fapt ca imparteam acasi pereche de ciorapi ma facea sa ma simt mai aproape de tine ca orice, nu mai contau banii, hainele de firma, ultimile cluburi in care am fost, masinile sau altceva…eram doar doi oameni, doi prieteni.
Acum, te casatoresti, in constanta nu mai vi stai doar cu prietena acolo, intr-un fel te inteleg, dar imi pare rau, nu mai suntem prieteni si poate ca uneori mai am nevoie de tine, sa vorbesc cu cineva sa imi spui cum e cu florile si buruienile, dar asta e, multe lucruri in viata se schimba. Multumesc ca mi-ai fost prieten pana acum
Posted in personal | 2 Comments »